Cei doi tineri, unul în vârstă de 15 ani, iar celălalt în vârstă de 16 ani, au fost opriți de polițiști pe o stradă din municipiul Fălticeni. 

Duminică, ora 00.30, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a oprit pe strada Sucevei din localitate, mopedul condus de un localnic de 15 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

După aproximativ cinci minute, polițiștii au oprit pe aceeași stradă mopedul condus de un minor de 16 ani din municipiul Suceava. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au stabilit că nici acesta nu permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Ambii adolescenți s-au ales cu dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „ conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentAmenințare cu bombă la Curtea de Apel din București! Clădirea a fost evacuată
Articolul următor100% TU DECIZI! Adrian Țuțuianu, baronul cu 10 case și 20 de terenuri care a sărit dintr-o barcă în alta