Cei 28 de inculpați au acceptat, în schimbul unor sume de bani, să permită fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducător auto unui număr de 50 de candidați, doar în anul 2020.

Conform DNA, candidaților li se cereau sume cuprinse între 100 lei și 4.500 euro. În schimbul sumelor de bani, examinatorii ar fi efectuat o evaluare superficială sau necorespunzătoare a candidaților, iar uneori, ar fi intervenit asupra comenzilor autovehiculului, “fie pentru a-i facilita candidatului o anumită manevră, fie pentru a preveni săvârșirea vreunei abateri care ar fi determinat nepromovarea examenului”, explică DNA. Unul dintre polițiștii examinatori (Macoviciuc Nicolae Cezar) este acuzat că încă din 2016 și-a convins mai mulți prieteni sa achiziționeze pe numele lor terenuri, case și mașini, pentru a-l ajuta să ascundă sumele de bani obținute din mite.

De la locuințele inculpaților au fost ridicate următoarele sume de bani: 100.900 euro, 350 dolari americani, 1.800 lire sterline și 48.800 lei. O bună parte dintre inculpații din acest dosar mai sunt implicați și în alte dosare, tot pentru fraudarea examenelor de obținere a permisului, dar la proba teoretică, sau pentru omologarea la RAR a unor mașini care “prezentau diferite neconformități tehnice”.

În prezentul dosar, privind doar fraudarea probei practice, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, următorii inculpați:

  • Obreja Radu Ionuț, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
    – constituire a unui grup infracțional organizat,
    – luare de mită în formă continuată,
  • Finiș Florin Valy, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită,
  • Perijoc Gheorghe Ionel, la data faptelor agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de:
    – constituire a unui grup infracțional organizat,
    – complicitate la luare de mită în formă continuată,
  • Boaru Marius Ioan, Mihăilă Tudor Marius, Mihăiescu Leon Ionuț, la data faptelor agenți de poliție și examinatori în cadrul SPCRPCIV Suceava – Compartimentul Regim Permise de Conducere si Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
    – constituire a unui grup infracțional organizat,
    – luare de mită în formă continuată,
  • Macoviciuc Nicolae Cezar, la data faptelor agent de poliție și examinator în cadrul SPCRPCIV Suceava – Compartimentul Regim Permise de Conducere si Examinări, pentru comiterea infracțiunilor de:
    – constituire a unui grup infracțional organizat,
    – luare de mită în formă continuată,
    – spălarea banilor în formă continuată,
  • Butnariu Paul Alexandru, la data faptei personal contractual (inginer de sistem la Compartimentul Informatic) în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită,
  • 20 persoane fizice, (administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto, etc.), pentru comiterea unor infracțiuni de: constituire a unui grup infracțional organizat, dare de mită, complicitate la luare de mită, comise în formă simplă și continuată.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentS-a oprit cu mașina într-un podeț!
Articolul următorChina „rescrie” istoria pandemiei Covid. Date importante și studii șterse de pe internet