Omul de televiziune Dan Diaconescu a fost reţinut pentru 24 de ore pentru două infracţiuni de act sexual cu un minor şi cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile. El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 55 de ani din Bucureşti, bănuit de comiterea a două infracţiuni de act sexual cu un minor, cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile.

El a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, urmând ca vineri să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Alexandru Daniel Olteanu, declara, joi seară, pentru News.ro, că lui Dan Diaconescu i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia, fiind vorba de două infracţiuni de act sexual cu minor în formă continuată şi cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată.

Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, declara, tot joi seară, că acuzaţia pe care procurorii au adus-o clientului sau este că, acum trei ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate, fără ca vârsta tinerelor să le fie comunicată. Murărescu preciza că Dan Diaconescu i-a spus că nu a întreţinut niciodată raporturi sexuale cu prostituate. Murărescu a declarat jurnaliştilor, joi seară, la Constanţa, că există posibilitatea ca în acest caz să fie anumite confuzii sau exagerări.

“În momentul în care eşti acuzat de infracţiuni atât de grave, singura speranţă pe care o ai este că, la un moment dat, va înţelege şi procurorul de caz şi ofiţerul de poliţie judiciară şi opinia publică că a fost un exces. Există posibilitatea să fi făcut anumite confuzii sau exagerări. Există această posibilitate şi este singura de care mă pot agăţa în acest moment, pentru că nu pot să cred că a avut o execuţie judiciară, planificată, făcută cu intenţie care nu văd cui ar putea să fie de folos”, declara avocatul.

Întrebat despre fotografiile în care Dan Diaconescu apare alături de două fete, avocatul său a răspuns: “Asta este singura informaţie pe care vă pot da la modul verificat. E vorba de ziarul Cancan. Acolo apare o fotografie cu Dan Diaconescu şi cu două tinere, cu chipul blurat. Arătându-i această fotografie lui Dan Diaconescu, acesta a spus foarte clar, nici vorbă, era vorba de două refugiate ucrainene. Nici vorbă de aşa ceva. Nu erau două fete în sensul că reţine Parchetul că ar fi avut anumite relaţii. Dan Diaconescu, dacă se plimbă în Constanţa sau oriunde în ţara asta, credeţi-mă, este asaltat de oameni. Mi-a spus că le cunoaşte, cred că stau aproape de locuinţa lui. Ceea ce însă am reţinut este că atât procurorul de caz, cât şi ofiţerii de poliţie judiciară, au spus că în niciun caz de la ei nu au provenit astfel de informaţii. Într-adevăr, am verificat cu unul dintre poliţişti arătându-i fotografia respectivă şi zice că nu e vorba de ele. Deci ceea ce spune Dan se confirmă”.

El a fost întrebat care sunt acuzaţiile aduse lui Dan Diaconescu. 

“Acuzaţiile, aşa cum ne-au fost aduse la cunoştinţă prin procesul verbal, sunt că acum trei ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate, fără să se arate ce vârstă. Este o vârstă cuprinsă, ca să citez, între 15 şi 18 ani. Întrebându-l pe Diaconescu despre această împrejurare mi-a spus sec: «Niciodată nu am întreţinut raporturi sexuale cu prostituate»”, a mai afirmat Alexandru Murărescu.

El a explicat şi informaţia potrivit căreia Dan Diaconescu a fost găsit într-o debara.

“După ce i-am felicitat pe poliţişti, le-am bătut oarecum obrazul şi le-am spus voi aţi participat la percheziţii, aţi fost singurii care aţi participat la percheziţie şi voi aţi supravegheat percheziţia. Acea informaţie nu putea să apară decât de la voi şi mi-au spus că au fost însoţiţi la percheziţie de către trupele speciale. E adevărat, am văzut şi eu cu căşti şi că este posibil ca dumnealor să fi dat o informaţie care datorită unei traduceri din româna română greşită, s-a ajuns să creeze oareşce confuzie. Nu a fost găsit într-un dulap, ci era în dressing. Dressingul nu este neapărat un dulap de haine, ci este o cameră. Este chiar lângă dormitor. La ora 6.30 când au pătruns organele de poliţie, nu pot să spun că au năvălit pentru că într-adevăr au făcut-o la modul civilizat, cu trei bătăi în uşă, cu cinci somaţii. Nu au apucat să spargă uşa pentru că a fost deschisă imediat. Este un moment de surpriză şi de panică care instalează. În casă erau soacra, soţia, copilul. În momentul în care s-a dat jos din pat, că auzi tropăind, pentru că ei au urcat direct. A fost un efectiv masiv de poliţişti, o parte s-au dus la parter şi au pătruns în fiecare cameră şi o parte au urcat în viteză. În momentul ăla din dormitor a ajuns până în dressing, unde l-au întâmpinat organele de poliţie. Deci el a fost practic găsit în dressing, în deplasarea lui către uşa de intrare. Despre ce dulap vorbim?”, preciza avocatul.

Întrebat dacă se aşteaptă la o arestare preventivă a lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu a răspuns: “Nu pot să mă aştept la o arestare preventivă. Nu mă aştept nici la o reţinere. Dar procurorul este suveran în a aprecia dacă se ia măsura reţinerii, se face propunere de arestare preventivă. Însă mă pune pe gânduri această succesiune. Întâi se creează pe surse emoţia socială şi apoi, la opt ore, zece ore, douăsprezece ore, când emoţia ajunge la o anumită intensitate, se dispune asupra măsurii”.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMotivul pentru care Andreea Antonescu și Andreea Bălan nu au mai apărut împreună la TV, după America Express
Articolul următorLucrez la ZARA: iată secretele pe care nu le spunem niciodată clienților