Premierul Nicolae Ciucă a dezmințit, miercuri, informațiile neoficiale apărute în presă, conform cărora Guvernul ar intenționa să își asume răspunderea pentru prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani.

Șeful Executivului a declarat că Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea pentrtu un asemenea proiect privind pensionarea la 70 de ani.

“Pentru că am avut câteva semnale legate de o asumare la nivelul Guvernului vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani, aş vrea să anunţ că nu este deloc adevărat, nici măcar nu am avut o discuţie la nivelul acesta şi, din tot ceea ce ştim până-n acest moment, este vorba despre o posibilitate ca, benevol, dacă cineva doreşte, să rămână în activitate până la 70 de ani. Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea pe un astfel de demers”, a spus Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

La rândul său, ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut, la cererea premierului, precizări pe acest subiect.

“Nici în coaliţie, nici în guvern nu am avut această discuţie. Posibilitatea ca o persoană să rămână în câmpul muncii există şi acum în lege, poate opta, bineînţeles, există şi o bonificaţie dacă rămâne doar în serviciu şi nu încasează pensia. Putem discuta dacă mărim sau nu acea bonificaţie, să vedem în această reformă a pensiilor (…) la care trebuie să lucrăm, alte prevederi, dar în acest moment şi din cauza faptului că speranţa de viaţă în România este scăzută, mult sub media Uniunii Europene, nu susţinem acest proiect ”, a spus Budăi.

Şeful Executivului a subliniat că a adus în discuţie neasumarea guvernamentală a unui astfel de proiect.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentOrdinul comun cu regulile pentru școli a fost MODIFICAT! Ce măsuri se iau dacă un elev e depistat POZITIV și când se trece în online
Articolul următorAlertă alimentară! Biscuiți digestivi posibil contaminați cu un corp metalic, retrași de pe rafturile magazinelor