Control la construcțiile hidrotehnice din județul Suceava

O comisie interinstituțională de control va face verificări la construcțiile hidrotehnice din județul Suceava la care au fost efectuate lucrări în anul 2018.

Acțiunea de control va avea în vedere, printre altele, stadiul și modul de realizare a măsurilor și lucrărilor stabilite la verificările efectuate în anul 2018, starea tehnică și funcțională a digurilor, barajelor și digurilor de contur, a acumulărilor permanente mici a căror avariere poate pune în pericol localități, precum și a acumulărilor nepermanente cu rol de atenuare a viiturilor. Vor mai fi verificate lucrări de regularizare a cursurilor de apă cu evidențierea sectoarelor vulnerabile de pe cursurile de apă din județ – eroziuni de mal avansate și active care pun în pericol zone locuite sau stabilitatea digurilor, cursuri de apă colmatate, construcții hidrotehnice afectate de viituri.

În județul Suceava, acțiunea se va defășura în perioada 23-25 septembrie 2019, în acest sens fiind constituită o comisie formată din reprezentanți de la Ministerul Apelor și Pădurilor, Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă “Siret”- Bacău, Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Instituția Prefectului-Județul Suceava, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare- filiala teritorială Suceava- și Direcția Silvică Suceava.

Comisia va verifica starea tehnică și funcțională a lucrării Regularizare și îndiguire pârâu Seaca-Boroaia, eroziuni de mal pe râul Moldova, sat Giulești-Boroaia, și pe râul Moldova- la Fântâna Mare. De asemenea, controlul din județ va viza degradări albie și apărări de mal pe râul Moldovița și afluenți, pe sectorul Moldovița-Vama, precum și starea tehnică și funcțională la Acumularea Grănicești.

În urma acțiunii de control, pe baza constatărilor de la fața locului se vor solicita fonduri, de la Ministerul Apelor și Pădurilor, pentru remedierea deficiențelor.

Articolul precedentBlocurile din zona Gării Burdujeni rămân trei zile fără apă caldă
Articolul următorPolițiștii rutieri suceveni au aplicat în trei zile sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 de lei