Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Suceava desfășoară în această perioadă acțiuni de control vizând respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale precum și respectarea prevederilor legale în ce privește protecția consumatorilor la prestarea serviciilor de cazare și alimentație publică în cadrul unităților de cazare turistică.

Astfel, în ce privește comercializarea produselor specifice acestei perioade, până în momentul de față au fost controlați 15 operatori economici, fiind verificate 3.960 kg produse, la 214 kg dintre acestea fiind constatate abateri. În cadrul acțiunilor au fost sancționați opt operatori economici, fiind aplicate un numar de nouă sancțiuni contravenționale constând în patru avertismente și cinci amenzi în valoare totală de 23.000 lei.

Totodata, s-au oprit temporar de la comercializare 194 kg produse în valoare de 1.417  lei. Principalele deficiente constatate au fost: lipsa prețurilor, informații ilizibile, șterse, pe etichetele produselor, lipsa alergenilor în lista de ingrediente și nerespectarea condițiilor prescrise și declarate.

In cadrul tematicii privind unitățile de cazare și prestarea serviciului de alimentație publică în cadrul acestora, au fost verificati 11 operatori economici, la patru dintre aceștia fiind constatate abateri pentru care s-au aplicat cinci sancțiuni contravenționale constând într-un avertisment și patru amenzi în cuantum de 5.800 lei. Au fost controlate 324 kg de produse în cadrul restaurantelor și s-au găsit aproape 22 kg de produse cu abateri. Principala deficiență constatată la aceste preoduste a fost lipsa etichetelor cu elemente de identificare și caracterizare la materia primă, motiv pentru care s-a dispus oprirea temporă de la comercializare a cantității respective.

Articolul precedentAccident rutier cu două victime la ieșire din Suceava spre Pătrăuți FOTO
Articolul următorO șoferiță beată a lovit un pieton care traversa neregulamentar