O persoană a fost rănită și patru autoturisme au fost avariate în urma unei coliziuni în lanț. Accidentul a avut loc pe strada Aviatorului din comuna Șcheia, marți dimineața.

O femeie de 39 de ani, din municipiul București, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de autoturismul condus în faţa sa de o femeie de 41 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi a intrat în coliziune cu acesta, după care, a ricoşat şi a acroşat alte două autoturisme, unul condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi celălalt de o femeie de 66 de ani, din municipiul Suceava. Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto de 41 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei patru șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

Articolul precedentUn bărbat din municipiul Suceava a vrut să se sinucidă cu medicamente
Articolul următorAccident grav pe raza localității Românești. O persoană a murit și alte patru au fost rănite FOTO