Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață, o atenționare meteo cod galben de vânt și precipitații pentru zona de munte a județului Suceava.
Avertizarea este valabilă în intervalul 03 februarie, ora 10.30 – 03 februarie, ora 23.00.
Potrivit meteorologilor la munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi la altitudini mari unde rafalele vor depăși 90…100 km/h, iar precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare.
În restul zonei montane vor fi mai ales ploi, iar în nord-vestul și centrul țării va ploua. Cantitățile de precipitații vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Local și temporar intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, dar îndeosebi în sud, unde vor fi rafale de peste 50…55 km/h.