Prefectura Suceava a anunțat, marți, că în urma demersurilor instituționale derulate de prefect și a convorbirilor purtate de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava cu Ruslan Zaparaniuk, Șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți, partea ucraineană a suplimentat cu 9 lucrători personalul din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, astfel încât derularea procedurilor la trecerea graniței dintre cele două state să se desfășoare mai rapid.
Potrivit sursei ciatate, marți, începând cu ora 08.00 și până la ora 16:00, pe sensul de ieșire din țară au fost verificate 180 camioane, existând condiții ca până la orele 20:00 să traverseze spre Ucraina în jur de 250 autovehicule de transport marfă.
„În ultimele zile, valorile de trafic pe E85, mai ales în ceea ce privește sensul spre ieșirea din țară a autovehiculelor transport marfă între localitățile Dărmănești și Siret a crescut în mod simțitor, fapt care a condus la formarea unor coloane de autovehicule de transport marfă pe unul din cele două sensuri de mers ale căii rutiere, traficul auto fiind astfel perturbat pe mai multe porțiuni”, arată Prefectura Suceava.
Totodată, se menționează că în acest moment, coloana de autocamioane se întinde pe o lungime de circa 20 km (cu intermitențe pentru asigurarea accesului la gospodării și drumuri secundare), numărul de autovehicule de transport marfă din coloană scăzând cu aproximativ 300 față de ziua precedentă, scrie presa locală.
Prefectul Alexandru Moldovan se află în legătură permanentă cu reprezentanții Poliției de Frontieră, Autorității Vamale, Serviciului de Poliție Rutieră și ai primăriilor localităților tranzitate de drumul European E85, în cursul zilei de miercuri fiind programate discuții cu primarii din Siret și Calafindești.
Echipajele poliției rutiere monitorizează în permanență situația și se acționează punctual în vederea fluidizării circulației, în momentul de față traficul auto spre și dinspre municipiul Rădăuți desfășurându-se în condiții normal, mai arată sursa citată.
Sursa: Realitatea de Suceava