Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat, luni seară, emiterea Ordonanței Militare nr.6 care prevede instituirea carantinei în municipiul Suceava și localitățile Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

 

Ce prevede Ordonanța Militară nr.6

Art.1 – Se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

2

Art.2 – Se instituie pe perioada stării de urgență o zonă de protecție, ca perimetru de siguranță în jurul localităților carantinate, formată din toate celelalte unități teritoriale administrative din județul Suceava.

Art.3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru: a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației; b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Art.4 – Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor

comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispozițiile art. 3.

Art.5 – Toate restricțiile stabilite prin ordonanțe militare precedente se aplică în mod corespunzător în localitățile carantinate și în zona de protecție.

Art.6 – Se împuternicește Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava (CJCCI) pentru a stabili completări și derogări în ceea ce privește dispozițiile prevăzute la art. 3.

Art.7 – (1) În zona de protecție, organele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale vor stabili măsuri specifice de prevenire și limitare a intrării, respectiv a ieșirii persoanelor în/din zona de carantinare prevăzută la art. 1.

(2) În zona de protecție este interzisă deplasarea între localitățile din zonă a persoanelor ce aparțin altor categorii socio-profesionale.

(3) Autoritățile administrației publice locale și județene vor aduce la cunoștința persoanelor din zona de protecție obligațiile ce le revin referitoare la deplasarea și accesul în/din zona carantinată.

(4) Aplicarea măsurilor de verificare, control și acces în/dinspre zona carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naționale.

Art.8 – Accesul pe aeroportul internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este permis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

3

Art.9 – Consiliul Județean Suceava împreună cu primarii și consiliile locale din unitățile administrativ-teritoriale situate în zona de carantinare și zona de protecție

vor lua măsuri de a asigura funcționarea serviciile de protecție și asistență socială, funcționarea corespunzătoare a serviciilor de utilități publice, precum și

aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susținători sau altă formăde ajutor și care nu se pot deplasa de la locuință/gospodărie.

Art.10 – Este strict interzis accesul între localități prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulație publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Articolul precedentMunicipiul Suceava și opt localități învecinate au intrat în carantină
Articolul următorPrimarul Ion Lungu face apel la calm după ce orașul Suceava a intrat în carantină VIDEO