Tradiția populară creștină a dat busuiocului un anumit simbolism. Există unele povestiri legate de faptul că, pe locul în care Sfânta Elena a descoperit Sfânta Cruce, creștea o plantă frumos mirositoare, care a indicat locul unde era ascuns dumnezeiescul odor, arată Realitatea.net.
O altă povestire populară pretinde că pe tipsia Irodiadei erau presărate frunze de busuioc, pe ele fiind așezat capul Sfântului Ioan Botezătorul. În realitate, nici Sfânta Scriptură, nici o altă scriere istorică nu conțin informații despre folosirea busuiocului în creștinism, ca plantă sacră, scrie doxologia.ro.
Din necesități practice, unele Biserici Ortodoxe naționale precum Biserica Greciei, Georgiei și a Ciprului folosesc crenguțe de busuioc verzi sau uscate la sfințirea Aghesmei celei Mari, dar și la Agheasma Mică. O precizare este foarte importantă de făcut. În rânduiala celor două slujbe amintite, busuiocul nu este un element indispensabil. Sfințirea apei se face prin venirea harului Duhului Sfânt, invocat de rugăciunea episcopului sau a preotului. Folosirea busuiocului este legată de o necesitate practică – stropirea bisericii și a credincioșilor cu agheasmă. Datorită cupelor pe care le are floarea de busuioc, această plantă este ideală pentru stropirea cu agheasmă, la care se adaugă mirosul frumos. Legat de acest aspect, mai există o întrebuințare liturgică a busuiocului – în Duminica a treia din Postul cel Mare și la Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Cruce, împodobită cu flori și busuioc, este scoasă în procesiune din Sfântul Altar, în mijlocul bisericii și apoi rămâne spre închinarea credincioșilor. Nici în acest caz nu există o interpretare teologică, ci doar una pur practică.
Dacă în practica liturgică busuiocul nu are o încărcătură sacră, în tradițiile populare nu lipsește din niciun ritual. De la prima băiță a pruncului, la nuntă și în ritualurile de înmormântare, busuiocul are un loc bine stabilit, aproape cu valențe magice. Întâlnirea dintre cele două cadre – liturgic și popular – în privința busuiocului, se întâlnește cu precădere în ajunul Botezului Domnului. Fetele nemăritate, încurajate de femeile mai în vârstă, care „așa au prins”, aproape că jumulesc sfeștocul de busuioc al preotului.
