Fosta gimnastă Cătălina Ponor s-a căsătorit religios în acest sfârşit de săptămână şi a avut parte de o nuntă ca în poveşti.

Mirele, actorul Bogdan Jianu, şi-a făcut apariţia pe un cal, iar mireasa a venit într-o caleaşcă, arată cancan.ro.

Îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, lungă și cu un decolteu elegant, Cătălina a strălucit de fericire pe parcursul întregii ceremonii, mai ales când și-a văzut soțul.

Imagine

Imagine

Cei doi şi-au unit destinele într-o biserică din Ialomiţa.

Ziua a avut o dublă semnificaţie pentru cei doi miri pentru că şi-au botezat şi băieţelul, Vlad Ponor Jianu, care s-a născut în luna decembrie a anului 2022. 

La petrecere, fosta gimnastă i-a avut ca invitaţi pe antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang, dar şi foste colege precum Andreea Răducan, Sandra Izbaşa sau Monica Roşu.

Imagine

Imagine

Cu mai bine de un an în urmă, în iunie 2022, Cătălina Ponor și Bogdan Jianu s-au căsătorit civil, iar acum au făcut cununia religioasă. 

Cătălina Ponor s-a retras din gimnastică acum șase ani și s-a mutat la Constanța alături de soțul ei, regizorul Bogdan Jianu. Cei doi se cunosc de peste un deceniu, însă abia în anul 2018 au decis să își ofere o șansă în dragoste.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentCât pepene verde poți mânca, ca să nu-ți afecteze silueta
Articolul următorRomânia, lovită de un val de caniculă