Incendiu violent la o casă din comuna Botoșana, miercuri dimineață. Flăcările au pornit de la un scurtcircuit.

Pompierii militari ai Gărzilor de Intervenție Solca și Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșana, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit la o casă de locuit P+M, situată în apropierea școlii gimnaziale din comuna Botoșana.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit, construit din lemn, cu învelitoare din azbociment, și exista pericolul de propagare la întreaga gospodărie și la casele învecinate.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră și au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 60 mp și bunuri casnice. S-au degradat elemente de tâmplărie din lemn, pereții portanți (25 mp) și tavanul (25 mp).

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la conductor electric defect.

Articolul precedentUn șofer “mort de beat” a distrus cu mașina un podeț și un stâlp de electricitate
Articolul următorPercheziții la contrabandiști de țigări. Un bărbat a fost reținut