Șofer beat și fără permis prins în timp ce conducea o mașină neînmatriculată.  Luni noapte, o patrulă de poliție a oprit pentru control  pe  DC Măneuți,  autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, din comuna Frătăuții Vechi. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul nu este înmatriculat. Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere fără permis”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

Articolul precedentO șoferiță din Botoșani a provocat un accident soldat cu trei victime FOTO
Articolul următorTragedie la Panaci. Un tânăr a murit după ce a căzut într-o coasă