O femeie în vârstă de 90 de ani a fost tâlhărită în propria casă. Hoții au pătruns în locuința bătrânei prin acoperiș. Tâlhăria a avut loc în satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un un tânăr de 24 de ani, din Păltinoasa, pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie calificată”.

În seara zilei de 22 noiembrie, ora 22:00, acesta împreună cu un minor în vârstă de 15 ani au pătruns prin efracţie în anexa locuinţei bătrânei de unde au furat două scări din lemn, cu ajutorul cărora au pătruns ulterior, prin îndepărtarea unei porţiuni de ţiglă de pe acoperiş în podul locuinţei victimei.

Din pod, tânărul în vârstă de 24 de ani a coborât în casă unde a atacat bărâna. Acesta a ameninţat-o pe femeie cu un cuţit, pe care i  l-a pus la gât, a trântit-o, a strâns-o de gură pentru a o împiedica să ţipe, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 3-5 zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, individul a furat dintr-o cameră a locuinţei suma de 1.500 lei şi un telefon mobil marca Nokia. În tot acest timp minorul a rămas de pândă în podul casei.

În data de 12 decembrie, tânărul de 24 de ani a fost reținut pentru 24 ore, acesta fiind prezentat a doua zi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La formularea propunerii de arestare preventivă s-a avut în vedere si faptul că faţă de acesta fusese pusă anterior în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unor alte infracţiuni, aflându-se la data comiterii faptelor sub măsura controlului judiciar.

Astfel, prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului din data de 26 noiembrie 2018, 20 februarie 2019 şi 08 mai 2019  s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de tânărul de 24 de ani pentru săvârşirea a două infracţiuni de ,,furt calificat”, o infracţiune de „tâlhărie calificată” şi una de ,,uciderea animalelor”,  două infracţiuni de „furt calificat” şi a unei infracţiuni de „tentativă la infracţiunea de furt calificat”

De asemenea, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului din data de 18 noiembrie 2019 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acelaşi tânăr pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Potrivit procurorilor, în data de 02 noiembrie, individul a ameninţat cu acte de violenţă şi cu moartea un pădurar în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu de pază şi control pe raza cantonului silvic pe care-l are în pază.

Având în vedere aceste aspecte, la data de 22 noiembrie, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a solicitat înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive, cererea fiind admisă de către Judecătoria Gura Humorului, tânărului fiindu-i însă admisă contestaţia formulată în cauză .  În cele din urmă,  în data de 13 decembrie judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea formulată la aceeaşi dată şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele individului pentru o perioadă de 30 de zile.

Articolul precedentDiplome FALSE la Universitatea Spiru Haret. 6 persoane reținute, între care prorectorul
Articolul următorȚigări de contrabandă, ascunse în tavanul unui microbuz FOTO