Bărbat încătușat în mijlocul orașului Suceava VIDEO

94922
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost încătușat de polițiștii suceveni, pentru că a refuzat să se legitimeze și le-a adresat injurii acestora.
Incidentul s-a petrecut în centrul municipiului Suceava, pe strada Nicolae Bălcescu, duminică seară. Un echipaj de poliție rutieră a depistat un autoturism staționat neregulamentar, care îngreuna circulația în zonă. Oamenii legii au vrut să-l ia la întrebări pe șofer, dar au constatat că în autoturism se afla o singură persoană, pe scaunul din dreapta față.Având suspiciuni că bărbatul identificat în autoturism s-ar fi aflat la volan, agenții l-au luat la întrebări și au vrut să-l legitimeze.Potrivit polițiștilor, pentru că nu a vrut să prezinte actele și i-a înjurat, bărbatul a fost încătușat și dus la sediul Poliției Municipiului Suceava. Acolo, acesta a fost legitimat, fiind vorba despre un localnic de 43 de ani. Polițiștii au stabilit că autoturismul respectiv îi aparține acestuia, dar individul a refuzat să spună cine s-a aflat la volan.Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei.În urma vizionării imaginilor camerelor de supraveghere din zonă, polițiștii au stabilit că, într-adevăr, autoturismul fusese condus de o altă persoană. Conducătorul auto are termen de cinci zile să se prezinte la unitatea de poliție competentă.
Citește și:
- 21:40 - JD Vance, trimis la Budapesta pentru a-l sprijini pe Viktor Orbán înainte de alegeri
- 21:14 - INTERVIU Exclusiv Realitatea Plus - Ana Maria Păcuraru cu William Donahue: „Republicanii vor avea o perioadă dificilă la urne din cauza prețului energiei”
- 20:15 - Fragmente de dronă descoperite pe litoral, la Tuzla. Autoritățile au intervenit de urgență
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











