Șcene șocante, duminică dimineață, pe strada Victoriei din municipiul Suceava. Un bărbat cu mască pe față și mănuși pe mâini a fost găsit spânzurat de un copac.

Descoperirea macabră a fost făcută de un localnic care a sunat imediat la 112.  În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că sinucigașul este un sucevean de 42 de ani. Acesta locuia împreună cu soacra lui într-un imobil din apropiere, soția și fiica acestuia fiind plecate de aproximativ două săptămâni să locuiască la niște prieteni din orașul Siret.

În uma discuțiilor purtate cu soacra decedatului a reieșit faptul că bărbatul s-a trezit duminică dimineață și s-a deplasat în balconul locuinței, spunându-i că îi trebuie o bucată de sfoară, fără a preciza pentru ce anume. Acesta ieșit din casă în jurul orelor 08:00 și nu a mai revenit.

Polițiștii au luat legătura cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava, care au comunicat faptul că persoana decedată nu figurează ca fiind suspect de infectare cu COVID 19 și nu se află în astfel de evidențe.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării nepropsiei.

Articolul precedentIncendiu violent la o gospodărie din Baia VIDEO
Articolul următor1215 de persoane confirmate cu COVID 19 în județul Suceava