La data de 05.09.2021, ora 02.10, patrula din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata în timp ce efectua activități  pe linie de poliție rutieră, a oprit pentru control un autoturism pe DN29A, de pe raza satului Zvoriștea, comuna Zvoriștea, județul Suceava.

După declinarea calității, s-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale și ale autovehiculului. În urma verificării documentelor, s-a stabilit faptul că persoana care se afla la volanul autoturismului este un bărbat, domiciliat în mun. Dorohoi, jud. Botoșani.

            S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe de sânge.     

În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ”Conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” faptă prev și pedepsite de art. 336 alin 1 din Cod Penal, urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentMiniștrii USR-PLUS demisionează din Guvernul Cîțu
Articolul următorA căzut cu mopedul în șanț