Caz șocant în Suceava. Un bărbat condamnat pentru tentativă de omor a fost găsit abia după 20 de ani sub o identitate falsă. Individul s-a ascuns în Marea Britanie acolo unde și-a întemeiat o familie, iar oamenii legii nu au avut nicio veste despre fugar în tot acest timp.

 

Faptele s-au petrecut în ianuarie 1999, în localitatea Horodnic de Jos din județul Suceava. Bărbatul, care avea atunci 19 ani, a fost implicat într-o altercație cu mai mulți tineri, moment în care l-a înjunghiat pe unul dintre ei în abdomen.

Rănită grav, victima a avut nevoie de peste 30 de zile de spitalizare pentru a-și reveni, iar medicii au stabilit că viața i-a fost pusă în pericol.

 

Așa se face că fapta sa a fost încadrată la tentativă de omor, iar Tribunalul din Suceava l-a condamnat în 2003 la 7 ani și 6 luni de închisoare.

Bărbatul a fost de negăsit, însă, pentru că între timp fugise în Marea Britanie. Acolo a trăit timp de 20 de ani sub alt nume și a le-a spus tuturor că provine din Republica Moldova.

 

Pe 25 octombrie, bărbatul de 42 de ani a fost prins de polițiștii care au colaborat cu specialiști de la Interpol și cu autoritațile britanice. A fost deja extradat și este închis la Penitenciarul Rahova.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentA ieșit cu căruța, încărcată cu lemne, în decor! Din nefericire, calul nu a mai putut fi salvat
Articolul următorRisc de BLACKOUT la iarnă: românii s-ar putea trezi în beznă. Ședință crucială în Parlament