Un bărbat de 37 de ani din Salcea a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de pe acoperișul unei case. Accidentul s-a petrecut în timp ce acesta monta panouri solare.

Luni dimineață, bărbatul s-a deplasat la domiciliul unei femei din Volovăț pentru a monta pe acoperișul imobilului trei panouri solare. În jurul orei 16.30, acesta se afla pe acoperișul imobilului, moment în care, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de 5,5 metri, suferind leziuni.

Proprietara locuinței a sunat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți unde a fost diagnosticată cu „TCC acut cu plagă occipitală prin cădere de la înălțime pe teren dur, alte contuzii”.

Polițiștii au fost sesizați și cercetările sunt continuate în acest caz cu privire la infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentViteză pe ploaie torențială. Un șofer a intrat cu mașina într-un arbore FOTO
Articolul următorÎn luna mai s-au înregistrat 87 de cazuri de rujeolă în județul Suceava