Autoritățile sanitare sucevene sunt în alertă. Acestea se pregătesc să pună în carantină în spații izolate, persoanele care au intrat în contact cu tânăra suspectă de coronavirus. Aceste măsuri vor fi luate dacă infecția cu virusul periculos va fi confirmată în urma analizelor de laborator.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică(DSP) Suceava, cel puțin 20 de persoane din avionul cu care femeia s-a întors în Suceava ar urma să fie puse în carantină.

Potrivit directorului executiv al DSP Suceava, Silvia Boliacu, dacă infecția se confirmă, persoanele puse în carantină vor fi duse la centrul medical din localitatea Dumbrăveni. În cursul dimineții de sâmbătă aici vor fi amenajate spații pentru cazarea acestora.  Sanitarii au informat că vineri noapte s-a mai efectuat încă o dezinfecție la Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava, la cererea DSP Suceava.

Până în momentul de față nicio altă persoană nu s-a prezentat la spital cu simptome de coronavirus. Totodată, părinții profesoarei întoarse din China nu prezintă simptome de răceală, dar s-au izolat la domiciliu.

Vineri dimineață, o femeie în vârstă de 33 de ani, care s-a întors de curând din China, s-a prezentat la Spitalul Județean Suceava cu simptome de gripă.

Aceasta le-a spus cadrelor medicale că s-a întors din China în data de 01 februarie, iar după câteva zile a început să se simtă rău. Medicii suceveni au intrat imediat în alertă și femeia a fost izolată într-un salon din Secția de Boli Infecțioase.

Vineri după-amiază, pacienta a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Aceasta a fost transportată spre ambulanță într-o capsulă izolatoare.

Femeia este profesoară de engleză și preda în Kunming, oraș aflat la aproximativ 1500 de kilometri de Wuhan, orașul unde a izbucnit cumplitul virus.

Aceasta a venit din China pe ruta Kunming – Hong Kong – Londra – Suceava.

Citește și:

Suceava. Suspiciune de coronavirus la o profesoară venită din China

Articolul precedentCursuri suspendate parțial din cauza gripei la o școală din Fălticeni
Articolul următorRadare în cascadă pe DN17 | Au fost reţinute 30 de permise de conducere