Alertă pe Aeroportul Iași. Un avion cu 112 pasageri a avut probleme la aterizare. Printre persoanele aflate la bordul aeronavei s-a numărat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Cursa 0B6886, operată de Blue Air, care venea de la Munchen a avut probleme la aterizare marți seară pe Aeroportul Iași.
Piloții au constatat în momentul în care au vrut să aterizeze că nu se deschide trenul de aterizare și au ridicat din nou avionul. După ce au survolat Iașul au reușit, până la urmă, să aducă avionul la sol, scrie realitateadeiasi.net.
În avion se aflau 112 pasageri, printre care și Gheorghe Flutur, care a declarat că piloții le-au transmis că nu ar fi aterizat deoarece ar fi fost o mașină pe pistă. Alți pasageri au precizat că s-au speriat, dar că „am avut încredere în piloți”.
În momentul în care s-a anunțat că avionul are probleme cu aterizarea, la aeroport s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Iași și mai multe autospeciale de stingere a incendiilor.
„Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. A fost o defecțiune a senzorului la trenul de aterizare. Fiind această problemă, piloții au făcut un exercițiu de aterizare, după care s-a aterizat în condiții de siguranță”, a spus directorul Aeroportului Iași, Liviu Bulgariu.