Aproximativ o mie de angajați din rândul personalului medical de la Spitalul Județean Suceava sunt testați negativ, putând reveni la muncă. Anunțul a fost făcut de coordonatorul Spitalului Județean Suceava, secretarul de stat Ionel Oprea.

La inițiativa prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan, la Palatul Administrativ, a avut loc, miercuri dimineață, o ședință operativă la care au participat secretararul de stat Ionel Oprea, col. Daniel Derioiu, manager interimar al Spitalului Județean Suceava, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, conducerea interimară aleasă care va prelua managementul spitalului începând cu 01 mai,  dr. Anatolii Buzdugan, manager interimar și dr. Valeriu Gavrilovici.

În cadrul ședinței, Ionel Oprea a prezentat conceptul noului ATI de lângă Spitalul Vechi, construit dintr-un ansamblu de containere structurat pe două circuite- COVID-19 și non- COVID, inclusiv două garderobe – filtru de acces, care va permite reluarea activității în ambulatoriu, și care va fi menținut până la sfârșitul anului.

Acesta a transmis că, după finalizarea acestei investiții, Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava va deveni etalon la nivel de țară și se va șterge imaginea formată acum o lună și ceva, imagine care nu este definitorie pentru această unitate medicală.

De asemenea, el a precizat că Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava va introduce un nou standard privind circuitele unui spital județean, pentru unitățile medicale județene.

În cadrul ședinței, Ionel Oprea a anunțat că aproximativ 1000 de angajați din rândul personalului medical sunt testați negativ, putând reveni la lucru, la acest moment unitatea medicală fiind la 66% din capacitatea medicală din punct de vedere al resursei umane.

„La finalul intervenției sale, secretarul de stat Ionel Oprea a ținut să adreseze mulțumirile sale cetățenilor Sucevei, care au primit cu căldură și deschidere echipa medicală militară, dar și autorităților, apreciind că sunt autorități responsabile, care s-au implicat și au depus toate diligențele pentru normalizarea situației, considerând că această atitudine va fi extrem de benefică pentru noua conducere interimară. Din nou, domnia sa a ținut să-și exprime aprecierea față de reacția societății civile, de spiritul de solidaritate de care a dat dovadă.Colonelul Daniel Derioiu a mulțumit pentru tot sprijinul primit în perioada cât a activat conducerea medicală militară, considerând că autoritățile județene au avut o atitudine proactivă, venind în întâmpinarea nevoilor identificate la nivelul unității medicale, dar și a celor generate de șederea echipei de conducere militară”, a transmis Prefectura Suceava.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentTragedie la Bălăceana. Un localnic și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o autoutilitară
Articolul următorMesajul transmis de purtătorul de cuvânt al ISU Suceava pentru cei din linia întâi: “Scriem istorie cu toții, iar adevăratele caractere se călesc în acest foc intens”