foto arhivă

Un angajat la salubritate, care ridica gunoiul de pe raza localității Șcheia, a fost acroșat de o mașină. Accidentul a avut loc pe D.J.178, pe raza localității Șcheia.

Bărbatul a fost accidentat de autoturismul condus de o tânără de 21 de ani, din comuna Todirești. Șoferița se deplasa dinspre Mihoveni către municipiul Suceava. În zona unui succesiuni de curbe, în dreptul unui imobil, aceasta l-a surprins şi accident pe bărbatul de 51 de ani, din comuna Drăgoiești, care era angajat în traversarea drumului.

Bărbatul se afla în timpul programului de lucru, desfăşurând activităţi de salubrizare, respectiv de colectare a gunoiului.

În urma accidentului pietonul a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava. Din fericire, bărbatul nu a suferit răni grave, nerămânând internat.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pietonul a fost și el testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentO femeie din municipiul Suceava s-a spânzurat de calorifer
Articolul următorAccident rutier cu patru victime după ce un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate FOTO