În cadrul acțiunilor polițiștii au verificat 55 de autovehicule și au aplicat zece sancțiuni contravenționale. 

Sâmbătă și duminică, între orele 09.00 – 12.00, pe raza orașului Milișăuți s-au organizat și executat acţiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor care contravin ordonanțelor militare privind restricțiile de circulație în perioada stării de urgență, ocazie cu care au fost efectuate controale la domiciliul persoanelor autoizolate și în localuri publice, baruri / restaurante fiind legitimate 63 de persoane.

De asemeanea în cadrul acțiunii au fost verificate 55 de autovehicule și au fost aplicate zece sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 lei pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare.

În cadrul acțiunilor, fost depistat un bărbat de 51 ani din municipiul Suceava, care conducea autoturismul pe D.N. 2H din orașul Milișăuți şi avea asupra sa o declarație datată din 16 aprilie. Bărbatul a fost sancționat contravenţional conf. art. 9 alin. (1) din OUG 1/ 1999 rap. la art. 4, alin. (3) din Ordonanța Militară 3/2020.

Duminică, polițiștii au depistat un bărbat de 57 de ani și o femeie de 64 de ani, domiciliați în comuna Arbore, în timp ce conduceau un atelaj hipo pe D.N. 2K din comuna Iaslovăț fără a avea asupra lor o declarație pe proprie răspundere sau o adeverință care să justifice motivul / temeiul deplasării. Aceştia au fost sancționaţi contravenţional conf. art. 9 alin. (1) din OUG 1/ 1999 rap. la art. 1 din Ordonanța Militară 3/2020.

Articolul precedentSindicatele fac apel către toate cadrele medicale să se întoarcă la serviciu
Articolul următor37 de cazuri noi de coronavirus raportate în județul Suceava în ultimele 24 de ore