Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat în luna februarie 294 controale, din care 221 în domeniul relaţiilor de muncă şi 73 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 139.500 lei.

Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 221 controale și s-au aplicat 36 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 132.500 lei.

În luna februarie, au fost depistate 11 persoane care desfăşurau muncă la negru. Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 11 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 60.000 lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 73 de controale, fiind aplicate 69 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.000 lei.

În luna februarie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 17 evenimente.

Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01 martie, figurează ca fiind înregistrate 129.412 de contracte individuale de muncă active din care 119.432 pe durată nedeterminată și 9.980 pe durată determinată.

Articolul precedentȘofer prins beat la volan după ce nu acordat prioritate mașinii de poliție
Articolul următorCod galben de vânt pentru județul Suceava