Procurorii antimafie au intrat peste militarii NATO din Constanța. Un angajat al bazei Mihail Kogălniceanu a declasificat informații confidențiale din Departamentul de Apărare al americanilor. Toate datele au fost puse la dispoziția unor societăți comerciale. Șefii știau ce contracte încheie unitatea militară și în felul acesta au reușit să încaseze de la autoritățile americane sume fabuloase.
Pentru informațiile furnizate, angajatul vizat de anchetă a obținut de la unul dintre afaceriștii vizați de ancheta DNA sume de bani, un teren în Constanța dar și un autoturism de lux
Concret, bărbatul care deținea funcția de coordonator în departamentul trransporturi, ar fi accesat informații confidențiale ale militarilor americani dislocați la baza Mihail Kogălniceanu, și pentru că avea funcție înaltă avea acces la informații sensibile. Problema este însă că toate detaliile mergeau către trei societăți comerciale. Patronii care colaborau el știau exact ce contracte au militarii americani, ce oferte primesc, și ce sume pun la bătaie, prin urmare au reușit să obțină contracte bănoase.
Faptele au avut loc în perioada 2019-2022, iat, potrivit unor surse, unul dintre patronii vizați de ancheta DNA ar fi fost chiar angajat al bazei Mihail Kogălniceanu exact pe același departament de transporturi cu funcție înaltă, dar ar fi fost concediat. Vorbim despre o anchetă de amploare, iar, încă din luna septembrie procurorii DNA au organizat peste 20 de percheziții domiciliare, dar și pecheziții la baza Mihail Kogălniceanu și la firmele implicate.
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 858/VIII/3 din 30 septembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de șase suspecți (trei persoane fizice și societățile comerciale SC Alessia Pro Trans Spedition SRL, SC Luxortransrom SRL și SC Mrln Shippping Grup SRL), pentru săvârșirea unor infracțiuni de: folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, dacă fapta a fost săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, luare de mită și dare de mită”, informează comunicatul DNA.