Unii oameni nu sunt luați în serios sau și mai rău, se fac glume pe seama lor când spun că telefonul le este ascultat. Chiar dacă, de cele mai multe ori, probabil că este vorba de o exagerate, este totuși bine să știm că există unele indicii care ne pot avertiza că telefonul nostru chiar este urmărit. 

 

Prin anumite metode, există riscul ca fișierele din telefonul tău să ajungă pe mâna hackerilor sau altor curioși, motivați dintr-un punct de vedere profesional sau altul.

Cea mai cunoscută metodă prin care cineva îți poate intercepta apelurile este printr-un atac KNOB (Key Negotiation Of Bluetooth), adică prin conectarea la telefonul tău via Bluetooth. De aceea, e indicat ca, atunci când nu o folosiți, să opriți această funcție a telefonului, potrivit flip.ro.

 

 

În ceea ce privește indiciile care ne-ar putea sugera că aparatul nostru este urmărit se numără sunetele ciudate din timpul apelurilor, cum ar fi voci la distanță, anumite sunete, click-uri. Atunci când efectuați un apel sau vorbiți cu cineva, aceste intervenții nu sunt normale într-o rețea atât de modernă, deci există posibilitatea, mai mult ca sigur, ca telefonul tău să fie ascultat.

 

Un alt fapt care trebuie să trezească anumite semne de întrebare este cel referitor la baterie. Dacă întreaga capacitate a bateriei telefonului tău scade inexplicabil, ar fi șanse mari ca telefonul să fie ascultat.

Ecranul telefonului poate lumina din senin și va emite anumite zgomote sau ajunge să se repornească fără niciun motiv. Totodată, și temperatura bateriei este importantă. Dacă se încălzește mai repede decât de obicei, este și acesta un semnal de alarmă.

Și nu în ultimul rând dacă sesizați o activitate pe ecranul telefonului atunci când nu îl folosiți, este posibil ca cineva să umble în telefon de la distanță, cu un program instalat în prealabil. Sau pur și simplu este vorba despre un virus care își face de cap prin fișierele sistemului de operare a telefonului.

Ce putem face după ce aflăm că telefonul este ascultat

Prima măsură pe care o puteți lua atunci când bănuiți că ai telefonul ascultat este să puneți dispozitivul pe modul avion, pentru a opri orice conexiune pe care acesta ar putea-o avea.

 

Intrați în Setări, acolo unde poți vedea toate aplicațiile, și observați dacă întâlniți vreuna care nu vi se pare a fi cunoscută. Este foarte posibil să fi intrat în contact cu un virus (malware) care să fi instalat pe telefon o aplicație de urmărire.

Concluzie. Sfaturi. Dacă nu ați descărcat aplicații dubioase, dacă nu ați accesat siteuri nesigure, dacă nu ați deschis mailuri ciudate sau dacă nu sunteți căutat(ă) de Poliție sau alte persoane ce v-ar putea deranja, nu aveți niciun motiv să credeți că telefonul personal este ascultat.

Totuși, dacă bănuiți că se întâmplă asta, este suficient să îl închideți pentru a vă asigura că dispozitivul nu mai poate fi interceptat.

Articolul precedentTeorie șocantă despre efectele secundare ale vaccinului COVID. Ce au descoperit specialiștii americani
Articolul următorPoșta Română începe distribuirea declarațiilor pe proprie răspundere pentru acordarea cardurilor de energie