Un adolescent de 15 ani, din comuna Mălini, a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier.

Sâmbătă seară, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 209A din comuna Mălini, un bărbat de 25 de ani din comuna Slatina, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a acroșat roata din spate a bicicletei conduse de un localnic de 15 ani, care se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, în aceeași direcție de mers.

Din accident, a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentDoi bătrâni au fost găsiți morți în baia publică din orașul Siret
Articolul următorO șoferiță care transporta țigări de contrabandă, prinsă de polițiști după o urmărire în trafic