sursă Realitatea Oltului

Accident rutier cu două victime pe DN 2, sâmbătă dimineață. Două persoane au fost rănite după ce un șofer a intrat cu mașina într-un parapet. 

Un bărbat de 75 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul, dinspre comuna Pătrăuți către localitatea Dărmănești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, lovind parapetul metalic de protecție, după care, a ieșit în afara părții carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei femei de 50 de ani, din aceeași localitate, care au fost transporți la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital,  i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Șoferul  s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentO femeie a ajuns la spital cu arsuri după ce a încercat să aprindă focul cu benzină
Articolul următorPolițiștii suceveni au emis în ultima săptămână șapte ordine de protecție provizorii