Accident rutier grav pe raza localității Putna, duminică dimineață. Două persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite de un autoturism. 

Imagine

Cele două victime de 12 și respectiv 74 de ani au fost preluate de către ambulanțe SMURD și SAJ și au fost transportate la CPU Rădăuți.

Imagine

Din nefericire femeia în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața din cauza leziunilor suferite.

Potrivit polițiștilor, un tânăr de 22 de ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A4, pe strada Principală, din comuna Putna, ajuns în dreptul unui imobil, a fost surprins de apariția pe partea carosabilă a doi pietoni respectiv, a unei femei  de 73 ani și a fetiței de 12 ani, ambele localnice, care s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura corespunzător, situație în care cele două au fost acroșate cu partea din față a autoturismului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentÎn Spitalul Județean Suceava sunt internați 126 de pacienți cu COVID 19
Articolul următorUn camion încărcat cu cărbuni pentru grătar a luat foc într-o parcare din Dornești FOTO