foto arhivă

Un bărbat de 42 de ani, din orașul Frasin, angajat la mina Botușanu-Crucea, a ajuns la spital în urma unui accident de muncă.

Luni dimineață,  muncitorul efectua reparații la un utilaj al unității,  făcând operațiuni de sudura. La un moment dat aparatul s-a oprit din funcționare, iar bărbatul a crezut că de vină este un cablu care s-a deconectat. În momentul în care acesta a încercat să conecteze cablul respectiv, s-a electrocutat.

La fața locului a intervenit echipajul medical al unității care i-a acordat primul ajutor,  până când acesta a fost stabilizat hemodinamic. Ulterior, bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean Suceava.

În acest caz au fost sesizați polițiștii dar și reprezentanții ITM Suceava. În cauză se efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

Articolul precedentSuceava. Cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite
Articolul următorUn copil de zece ani a ajuns la spital după ce fratele mai mare l-a tăiat din greșeală cu drujba