Un bărbat de 50 de ani, din municipiul Suceava, a fost reținut pentru 24 de ore, acuzat că și-a sechestrat fiica într-un magazin. Este vorba despre suceveanul care în urma cu cinci ani a bătut un polițist, în scara blocului în care agentul locuia.

Vineri dimineață, polițiștii Secției Burdujeni au fost sesizați de o femeie de 50 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că fiica sa,  de 28 de ani, este sechestrată de tatăl ei într-un magazin.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care l-au găsit pe bărbatul de 50 de ani, care era postat în dreptul ușii de acces în magazin, iar fiica sa era în interior. La sosirea oamenilor legii, individul a devenit recalcitrant, a refuzat să coopereze, adresând amenințări cu acte de violență la adresa acestora.

Polițiștii i-au spus bărbatului să se liniștească, însă acesta a continuat să amenințe cu bătaia atât pe oamenii legii cât și pe fiica sa. Scandalagiul a fost imobilizat de polițiști și condus la audieri.

Din cercetări a reieșit faptul că vineri dimineață,  Vasile-Puiu H. a așteptat-o pe fiica sa, în scara blocului, unde aceasta locuiește împreună cu mama sa, cerându-i să îl însoțească. Aceasta a refuzat și fiindu-i frică de tatăl său a fugit și s-a refugiat în magazinul respectiv. Bărbatul a urmărit-o, a intrat în magazin, unde i-a adresat injurii și amenințări, postându-se în dreptul ușii de acces în magazin, nepermițându-i acesteia să plece.

În urma probatoriului administrat de către polițiști, s-a dispus efectuarea în continuare a cercetărilor faţă de bărbat,  sub aspectul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, pe numele acestuia fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în CRAP al IPJ Suceava. Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „lipsire de libertate”.

Vasile-Puiu H. a fost condamnat în anul 2014 la nouă luni închisoare pentru ultraj.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 11 septembrie 2013, bărbatul s-a deplasat la domiciliul victimei, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Secţia de Poliţie Burdujeni, unde, în scara blocului, în jurul orelor 23:20, i-a aplicat acesteia din urmă mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei, cauzându-i astfel leziuni traumatice care, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză, au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

Articolul precedentAccident rutier cu cinci victime la Fântânele. O fetiță de 12 ani este în comă VIDEO
Articolul următorAccident grav la Vicovu de Sus. O persoană și-a pierdut viața FOTO