Europarlamentarul Dan Motreanu a spus, vineri, în ședința BPN al PNL, că luni toți colegii care coordonează programul de guvernare să fie prezenți pentru o discuție politică, potrivit unor surse Realitatea Plus. Acesta a precizat că liberalii vor avea cel mai bun program de guvernare și că trebuie pus accentul pe marile orașe și pe colaborarea cu Nicușor Dan.
„Sunt convins că PNL are o șansă mare de a câștiga alegerile prezidențiale și una la fel de mare la parlamentare sau de a fi foarte aproape de PSD la parlamentare, cum a fost la locale.
Avem două sondaje în septembrie. Un sondaj comandat de noi, făcut în teren, comandat la CIRA. Care spune că în acest moment Ciolacu are 25%, Ciucă 16%, Geoană 14%, Simion 13%, Lasconi 13%, Șoșoacă 11%, Hunor 3%, Orban 1%. Iar la partide PSD 31, PNL 22, AUR 14, USR 13, SOS 10, UDMR 5.
Există un sondaj primit, care nu a fost comandat de noi, CURS. PNL are 23%. Ciolacu 29%, Ciucă 18%, Geoană 16%, Lasconi 12%, Simion 11%, Șoșoacă 7%.
Candidatul nostru de la prezidențiale este pe locul doi. E o luptă pentru consolidarea acestui loc. PNL, prin forța pe care o are, prin structura organizatorică, are șansele ca să intre în turul al doilea fără nicio problemă
Am început să facem cercetări mai importante pe cele două tipuri de electorat pentru a vedea cum ne poziționăm. În rural și urban mic candidatul nostru are aproape 25%. Avem toate datele clare care arată că suntem pe locul doi. Doar Ciolacu și Ciucă pot intra în turul doi”, a afirmat Motreanu în ședința BPN al PNL, potrivit surselor Realitatea Plus.
Sursa: Realitatea Din PNL