Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au desfășurat o acțiune fulger pe DN 1, pe raza ambelor județe, în scopul reducerii victimizării populației prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia la condițiile de drum.

Astfel, la data de 21 august ac., în intervalul orar 18.00 – 20.00, echipaje ale Poliției Rutiere, dotate cu aparate radar, au fost dispuse în sistem „Cascadă” pe sectorul de drum monitorizat, în principal de sensul de mers dinspre județul Prahova către Brașov, accentul fiind pus pe idetificarea conducătorilor auto care reprezentau un pericol pentru siguranța tuturor celor aflați în trafic, prin viteza excesivă cu care rulau.

Cele 5 aparate radar, amplasate în zona teritorială a județului Brașov, au surprins și înregistrat, în mai puțin de două ore, 56 de încălcări ale limitei maxime de viteză, stabilită pe sectorul de drum.

De asemenea, alte 10 abateri rutiere au fost constatate de polițiștii rutieri în cadrul controalelor efectuate, iar pentru toate acestea au fost aplicate sanțiuni contravenționale cu o valoare totală de peste 61.000 de lei. 

Pentru 15 conducători auto, care au fost depistați circulând cu peste 50 de km/h, față de limita maximă, a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, iar în două dintre aceste situații, măsura suspendării dreptului de a conduce a fost dispusă pe loc, pentru o perioadă de 120 de zile, ca urmare încălcării regimului legal de viteză cu peste 70 km/h, față de limita maximă admisă. 

Toți acești conducători auto, care au manifestat un comportament periculos, au fost opriți la timp, înainte ca neglijența lor să ducă la producerea de evenimente tragice.

Poliția Rutieră Brașov reamintește conducătorilor auto că, pentru a avea o deplasare sigură, este important:

– să respectăm întotdeauna limitele de viteză – acestea sunt esențiale pentru a evita accidentele rutiere grave.

– să gândim siguranța și din perspectiva celorlalți participanți la trafic – Viteza nu este niciodată o soluție.

– să conducem preventiv și responsabil – Viața are prioritate!

Articolul precedentTIMPI DE AŞTEPTARE DE APROXIMATIV O ORĂ ÎN VĂMILE NĂDLAC I ŞI NĂDLAC II
Articolul următorIMPORTURILE DE GAZE AU CRESCUT CU APROAPE 20% ÎN PRIMUL SEMESTRU DIN 2024