Incidentul s-a petrecut chiar în faţa intrării prin Poarta lui Irod în Oraşul Vechi din Ierusalim. Forţele de poliţie l-au neutralizat pe atacator, care a anunţat ulterior că este vorba de un tânăr palestinian de 16 ani, care locuieşte în Ierusalimul de Est şi care a fost împuşcat mortal.
În momentul incidentului, alţi agenţi ai Poliţiei de Frontieră aflaţi în zonă au deschis focul asupra agresorului.
Un alt suspect a fost reţinut la faţa locului. „Legătura sa cu atacatorul şi cu atacul este în curs de investigare”, a declarat poliţia.
Serviciul de ambulanţă Magen David Adom i-a transportat pe cei doi agenţi răniţi la spitalul Hadassah Mount Scopus, dar starea femeii rănite s-a agravat, iar aceasta este acum listată în stare critică. Colegul ei este în stare uşoară spre moderată, potrivit poliţiei.
Poliţia spune că agenţii cercetează zona pentru a exclude posibilitatea existenţei altor atacatori.