Aproape 670 de incendii au fost înregistrate și au distrus 500 de kilometri pătrați de teren. Mii de turiști au rămas blocați pe insulele devastate de flăcări uriașe. Temperaturile extreme au depășit 40 de grade Celsius în timpul valurilor intense de căldură. Experții și activiștii dau în continuare vina pe schimbările climatice, însă anchetele arată că de vină este neatenția umană sau reaua voință.
Insulele Rhodos, Corfu, Evia, Creta și mai multe zone din apropierea Atenei au fost arse pentru mai bine de o săptămână în care s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din Grecia. Specialiștii au dat vina imediat pe schimbările climatice, fenomenul El Nino și încălzirea globală cauzată de poluare.
În toată luna iulie, peste 50.000 de hectare de teren s-au făcut scrum. Mii de pompieri greci au intervenit în același timp cu sprijin oferit din Slovacia, Polonia și țara noastră care a trimis 130 de salvatori cu zeci de autospeciale.
Misiunile extreme au durat zile întregi pentru că vântul și canicula au amplificat incendiile. Patru persoane au murit în flăcări, dintre care doi erau piloți care s-au prăbușit cu avionul de stingere.
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate în Grecia din case, hoteluri, pensiuni. Mii de turiști au rămas blocați, iar localnicii au rămas pe drumuri.
În tot acest timp, poliția elenă a început mai multe anchete pentru a căuta răufăcătorii care au pus incendiile. Autoritățile de la Atena transmit că cele mai multe incendii au fost provocate intenționat de oameni.