Președintele României, Klaus Iohannis a avut la Bruxelles, împreună cu membrii Consiliului European, o întâlnire de lucru cu Secretarul General al NATO.

”A fost o discuție foarte bună, de substanță despre pregătirea Summitului de la Vilnius. În intervenția mea, am insistat că între UE și NATO este nevoie de o colaborare onestă, profundă, care creează sinergii, nu competiții. Este vital să păstrăm unitatea, solidaritatea și să susținem Ucraina necondiționat, cu tot ce avem.

Răspunsul dacă Ucraina devine Aliat NATO sau nu a fost dat în 2008, prin Rezoluția de la București, care spune simplu: Ucraina și Georgia vor deveni Aliați NATO. Când și cum se va întâmpla asta rămâne încă un subiect deschis. Am reiterat, totodată, că trebuie să facem totul pentru a opri Rusia din acest război ilegal.

Am fost foarte ferm, în luarea mea de cuvânt, că trebuie să ajutăm Ucraina în parcursul său european, dar în același timp este extrem de important să-i ajutăm pe cei afectați de acest război, în special Republica Moldova, care are nevoie de sprijin pentru a deveni membru al UE.SA” a declarat președintele României.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentIOHANNIS România Educată, la final | Ceremonie la Cotroceni: Legile Educației, promulgate – Promisiunea lui Klaus Iohannis
Articolul următor31 de percheziţii în Bucureşti şi alte 6 judeţe la membrii unor grupări care exploatau persoane cu dizabilităţi