La acest moment, peste 80% din personal a revenit la serviciu la Spitalul Județean Suceava. 

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a convocat joi o ședința de analiză a informațiilor privind situația COVID 19, cu prezentarea comparativă a datelor înregistrate la 30 martie- dată la care pentru municipiul Suceava și cele opt localități limitrofe a fost instituită măsura carantinării- și a datelor actualizate, în scopul de a se evalua tendința evolutivă a situației și dacă aceasta permite o relaxare a măsurilor de restricție a circulației și distanțare socială impuse până în prezent, în special a celor de carantinare.

Astfel, conform situației prezentate de dr. Manuela Trifan, director interimar al DSP Suceava, situația epidemiologică la nivelul județului Suceava, se prezintă astfel:

La data de 07 mai, numărul cazurilor de COVID în evoluție la nivelul județului Suceava a scăzut sub 1000, fiind înregistrate 968 de cazuri.

La data de 30 martie, dată la care au fost instituită măsura carantinării municipiului Suceava și a celor opt localități limitrofe (Adâncata, Ipotești, Bosanci, Mitocu Dragomirnei, Moara, Șcheia, Salcea, Pătrăuți) în municipiul Suceava se înregistrau 496 de cazuri în evoluție. La acest moment se înregistrează 304 cazuri ceea ce reprezintă o scădere cu 40% a cazurilor în evoluție din municipiul Suceava.

În intervalul 05- 06 mai se înregistrează un număr de 415 persoane vindecate, comparativ cu intervalul 05 aprilie – 06 aprilie când au fost declarate vindecate patru persoane.

În urma testărilor efectuate în zilele de 06 și 07 mai s-au obținut doar 80 de rezultate pozitive, rata de infectare cu COVID 19 fiind în scădere.

Dr. Manuela Trifan a conclunzionat că evoluția situației este una foarte bună, de scădere semnificativă a cazurilor de COVID 19.

Directorul medical interimar al Spitalului Județea Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, a făcut o prezentare succintă a situației existente la nivelul unității medicale, precizând că, la acest moment, peste 80% din personal a revenit la serviciu (87% medici, 77% asistente și 66% personal auxiliar).

De asemenea el a precizat că dacă în luna aprilie se înregistra o pondere de 16% decese din numărul total de cazuri pozitive, în mai acest procent a scăzut la 5,69%.

În ceea ce privește pacienții externați, la acest moment 99% din cei 334 pacienți nu mai pot fi considerați bolnavi COVID.

Numărul pacienților internați pe secția ATI a Spitalului Județean Suceava, de la începutul lunii mai, este în ușoară scădere – 23 de pacienți internați în 04 mai, 21 de pacienți internați în 05 mai și 21 în 06 mai- numărul celor internați fiind staționar în ultimele 2 zile.

Dr. Valeriu Gavrilovici a apreciat că Spitalul Județean Suceava este foarte aproape de normalizarea situației, datele prezentate fiind relevante în acest caz.

Concluzia desprinsă la finalul ședinței a fost aceea de a se analiza din nou evoluția datelor privind situația COVID 19 în județul Suceava într-o ședință ulterioară, urmând ca situația la zi împreună cu graficele de evoluție ce indică trendul descendent al infecțiilor cu COVID 19 și creșterea ratei de vindecări, raportate la mia de locuitori/ localitate, să fie înaintate către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență în vederea analizării și revizuirii deciziei de menținere a măsurii de carantină pentru municipiul Suceava și cele opt localități limitrofe.

SURSĂrealitateadesuceava.net
Articolul precedentPlângere penală pe numele a patru cadre medicale care au refuzat detașarea la Spitalul Județean Suceava
Articolul următorUSV, măsuri de adaptare a activității didactice și a examenelor