Din cauza vântului puternic, acoperișul clădirii Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a fost smuls, fiind afectată o suprafață de aproximativ 100 mp din acoperiș. În urma acestui incident, au fost avariate 8 autoturisme care erau staționate în parcarea din spatele clădirii. Însă, ce este cel mai important este faptul că nimeni nu a fost rănit.

„La nivelul Jandarmeriei Suceava au fost dispuse de urgență măsuri perimetrale de împrejmuire a zonei afectate, pentru a înlătura producerea altor incidente.
Vă mulțumim că ne oferiți ocazia de a transmite mesajul nostru cetățenilor cărora le recomandăm să ocolească zona în care se află unitatea. Noi vom rămâne în zonă până la înlăturarea pericolului, pentru a ne asigura că nimeni nu este rănit. ,,Ziua porților deschise”, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 29.03.2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, a fost anulată și va fi replanificată”, a declarat sg.- major Botezatu Roxana – purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentPercheziții de proporții la Aeroportul Otopeni: Caracatița lui Grindeanu, ANCHETATĂ – Corupție la nivel mare
Articolul următorUn copil de 12 ani a murit la Iași după ce a fost victima unui accident rutier în urmă cu câteva săptămâni