În perioada 20-26 ianuarie, în județul Suceava s-au înregistrat 50 de cazuri de gripă diagnosticate clinic, dintre care 29 au fost spitalizate.

Potrivit Direcției de Sănătăte Publică(DSP) Suceava cele mai multe cazuri(19) au fost înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, urmate de grupele de vârstă 2-4 ani (14) cazuri și 15-49 ani (8).

În perioada 01-26 ianuarie au fost înregistrate 69 de cazuri de gripă diagnosticate clinic, din care 44 au fost internate.

Au fost înregistrate patru focare de gripă în colectivități de preșcolari, totalizând un număr de 16 cazuri, după cum urmează: Gradinița „Pinocchio” Fălticeni -3 cazuri < 7 ani, Gradinița „Obcini” Suceava 6 cazuri din care 5 cazuri < 7 ani și o persoană cu vârsta de 55 ani (personal angajat), Gradinița „La Piticul Vesel” Suceava – 4 cazuri < 5 ani, Creșa Nr.1 Suceava- 3 cazuri < 5 ani.

În aceste unități de învățământ s-au luat măsuri de suspendare temporară a activității la grupele afectate, de efectuare a unui triaj clinic zilnic, de efectuare a dezinfecției.

DSP Suceava urmărește săptămânal evoluția afecțiunilor respiratorii la nivel județean, recomandând în permanență populației măsurile de prevenție care se impun, cea mai eficientă măsura rămânând vaccinarea antigripală.

În actualul context epidemiologic este necesar ca populația să respecte măsuri de igienă individuală (spălarea mâinilor, autoizoloarea la domiciliu a bolnavilor, prezentarea la medic în cazul apariției primelor simptome). De asemenea se recomandă evitarea zonelor aglomerate.

Articolul precedentPrinși la volan deși aveau permisele de conducere suspendate
Articolul următorDouă grădinițe din județul Suceava au fost închise parțial din cauza gripei