Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, pun în executare 31 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.
De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.
În vederea completării probatoriului în cauză, au fost emise şi puse în executare 26 de mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite, audierile urmând a se desfăşura la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Faţă de 15 martori a fost îndeplinită procedura legală de citare, aceştia urmând a fi audiaţi la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română
„Investigaţiile în această cauză complexă au fost demarate ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, arată sursa citată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale, Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor din Poliţia Română, precum şi de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor şi specialiştilor criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, precum şi al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
„În unele dintre locaţiile percheziţionate, în raport de particularităţile cauzei, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale acţionează împreună cu medici specialişti şi asistenţi medicali din cadrul INML ‘Mina Minovici’ Bucureşti, precum şi personal medical de specialitate (inclusiv psihologi şi specialişti în consilierea psihologică a victimelor) din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi SMURD Bucureşti, care asigură şi suport logistic cu autospeciale pentru transport personal şi victime multiple”, precizează IGPR.
Modalitatea de intervenţie în cadrul acţiunii vizează cu prioritate salvarea vieţii şi protejarea integrităţii corporale a victimelor, precum şi descoperirea şi ridicarea de probe, în vederea probării activităţii infracţionale şi completării materialului probator în cauză.
Sursa: Realitatea de Ilfov