76 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână în nouă județe din România.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în Romania raportate până vineri, 20 decembrie, este 18 908, din care 64 de decese.

Astfel, în perioada 16-20 decembrie au fost raportate încă 76 de cazuri nou confirmate în nouă județe, astfel: 16 în Neamț, câte 15 în Suceava și Sălaj, 13 în Caraș-Severin, nouă în Cluj, câte trei în  Satu Mare și Timiș, respectiv câte unul în Bihor și Prahova.

Rujeola sau pojarul este o boală respiratorie foarte contagioasă. Se estimează că 90% dintre persoanele neimunizate (prin trecerea prin boală sau vaccinare) expuse vor contracta boala. Aceasta debutează ca o răceală banală cu febră foarte înaltă, secreții nazale, ochi înroșiți și erupție măruntă. Erupția începe pe pielea feței și a capului, se extinde pe restul corpului, până ia aspectul de „copil stropit cu vopsea”. Starea generală a bolnavului este profund alterată.

Complicațiile rujeolei sunt frecvente și grave. Astfel, unul din patru copii ajunge la spital din cauza gravității bolii, unul din o mie de cazuri moare, în ciuda celor mai bune îngrijiri medicale.

Riscul este major pentru copiii mai mici de nouă luni, care nu pot fi vaccinați și care, dacă se îmbolnăvesc, pot degenera în forme grave ale afecțiunii.

O categorie vulnerabilă o reprezintă și femeile însărcinate, care riscă avort sau naștere prematură, în situația în care nu au protecție (prin boala anterioară sau prin vaccinare). Și fătul poate fi afectat de virus.

Rujeola se caracterizează prin izbucniri epidemice frecvente, în special printre persoanele nevaccina

Articolul precedentMinivacanță de sărbători pentru angajații din sistemul bugetar
Articolul următorCe mai caută românii pe Internet?