Viorel Lupu, de 46 de ani, din județul Neamț, și-a recunoscut faptele pentru care a fost acuzat în timpul audierilor, dar ulterior, în fața instanței nu s-a mai prezentat, deși a fost legal citat, astfel că judecătorul de caz l-a condamnat la zece luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, informează Monitorul de Suceava.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice, după ce pe 28 iunie 2021, aflat pe o stradă centrală din Suceava, a abordat mai multe femei, printre care și partea vătămată, Nina Smart, persoană cu cetățenie română și americană, făcând un gest pe care l-a considerat cel mai probabil unul normal.

„Lupu Viorel a venit în dreptul lor și după ce a făcut niște comentarii cu privire la grup, s-a auzit un sunet ca o pocnitură, o palmă, persoana vătămată Smart Nina menționând că inculpatul a lovit-o peste partea stângă a posteriorului”, se arată în hotărârea pronunțată de Judecătoria Suceava.

„Inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată peste zona dorsală cu un gest extrem de violent, iar apoi a intrat într-o sală de jocuri din apropiere, râzând. Toate cele patru femei care au asistat la gest s-au arătat indignate, șocate, bulversate de gestul inculpatului. Martorul T.L.L. a declarat, de altfel, că a simțit și teamă, având în vedere că erau singure pe stradă și li se putea întâmpla și lor ceva asemănător”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Suceava.

Instanța a decis să-l condamne pe inculpat la 9 luni de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv 3 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Pedeapsa finală rezultantă este de 10 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă).

Persoana vătămată a cerut și despăgubiri morale de 10.000 de lei, respectiv daune civile de 1.000 de lei. Instanța a admis în parte aceste solicitări. „Instanța apreciază că suma de 7.500 de lei este potrivită pentru acoperirea prejudiciilor morale cauzate prin atingerea adusă integrității fizice și psihice prin fapta inculpatului, sens în care instanța va admite în parte acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpat la suportarea acestei sume.

Instanța va respinge restul pretențiilor civile, ca neîntemeiate”, a arătat judecătorul. În ceea ce-l privește pe inculpat, acesta a fost anterior condamnat de două ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de viol, are studii medii, este necăsătorit și nu are ocupație.

„Sper ca hotărârea favorabilă dată de judecător, care a fost o femeie, câștigată de o avocată, să încurajeze lumea să nu accepte hărțuirea drept comportament normal”, a precizat Nina Smart, persoana vătămată.

Decizia pronunțată de magistrații de la Judecătoria Suceava nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către persoana condamnată.

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentO femeie din Neamț a murit într-un autocar. Ea se întorcea din Germania
Articolul următorCare sunt cauzele șocului anafilactic și cum acorzi primul ajutor