Adolescentul de 17 ani din Vicovu de Sus s-a ales cu dosar penal.

Marți, în jurul orei 01.00, Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată de un localnic de 19 ani, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața unui bar din localitate.

Autoturismul furat a fost identificat de polițiști pe strada Calea Cernăuți din localitate, lângă acesta fiind trei tineri, care, la vederea echipajului de poliție, au fugit în direcții diferite, motiv pentru care, au fost urmăriți și prinși de polițiști.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, un minor de 17 ani din localitate, a sustras și condus autoturismul victimei.

Adolescentul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentUn tânăr a doborât cu mașina mai mulți arbori și un stâlp
Articolul următorUn bărbat din Câmpulung Moldovenesc a murit după ce a băut spirt medicinal