Mai mulți tineri din localitatea Pătrăuți, aflată în carantină, s-au ales cu amenzi, după ce au fost depistați cu o dronă dotată cu cameră de termoviziune, în timp ce făceau noaptea grătar pe un câmp.

Astfel, în cursul nopții de joi spre vineri ( în jurul orei 01:00) au fost depistate în extravilanul comunei Pătrăuți 16 persoane care au încălcat interdicțiile de deplasare din zona carantinată. Tinerii petrecăreți au fost depistați cu ajutorul camerei de termoviziune.

15 dintre ei au fost sancționați cu amenzi, în valoare totală de 30.000 de lei pentru părăsirea zonei de carantină și încălcarea restricțiilor de circulație, iar a 16-a persoană, un minor, în vârstă de 15 ani, a fost avertizată verbal.

Acțiunea a venit după ce în cursul săptămânii trecute mai multe persoane au plecat ilegal din localitatea Pătrăuți către județul Cluj.

„Pentru a evita filtrele instituite pe drumurile pubice, au traversat zona agricolă către o localitate limitrofă, neaflată în carantină, loc în care au fost așteptați de două microbuze care i-au transportat spre locul de îmbarcare într-un autocar cu destinația spre aeroportul din Cluj.În urma cercetărilor efectuate, s-au aplicat sancțiuni și s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, precum și încălcarea prevederilor Ordonanței Militare Nr.6 referitoare la restricțiile stabilite pe timpul stării de urgență.Pentru a evita repetarea acestor fapte, Ministrul Afacerilor Interne a ordonat suplimentarea forțelor și mijloacelor care monitorizează zonele aflate în carantină, fiind mobilizate efective ale Brigăzii Speciale de Intervenție de la nivel central care are în dotare inclusiv mijloace tehnice de supraveghere aeriană”, a informat Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Articolul precedentLa Spitalul Județean va fi amplasat un stocator cu o capacitate de 10.000 de litri oxigen lichid
Articolul următorFlăcări puternice la două gospodării din Frătăuții Vechi VIDEO