Social· 2 min citire

Două persoane au murit într-un accident rutier pe DN2. Una dintre victime e un tânăr din Suceava

FOTO: IGSU/Facebook

FOTO: IGSU/Facebook

Publicat23 oct. 2026, 12:27
SursăSuceava Live

Două persoane au murit într-un accident rutier produs joi, 23 octombrie, în jurul orei 04:40, pe DN2-E85, în localitatea Soci, comuna Miroslovești, județul Iași. Un al treilea bărbat a fost rănit și transportat la spital.

Conform primelor cercetări ale poliției, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Iași, circula dinspre Roman spre Suceava. Vehiculul a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 27 de ani, originar din comuna Hănțești, județul Suceava.

În urma impactului, ambii șoferi au rămas încarcerați în mașini și au suferit leziuni incompatibile cu viața. Autoutilitara a fost cuprinsă de flăcări, iar conducătorul acesteia a fost găsit decedat în interior.

Deși autoutilitara era înmatriculată în județul Cluj și transporta piese auto, în ea se aflau doi pasageri din județul Suceava. Un bărbat de 40 de ani, aflat pe locul din dreapta față, a fost scos din vehicul de martori înainte ca incendiul să se extindă.

Pasagerul era conștient și stabil hemodinamic la preluarea de către echipajul medical. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, unde medicii i-au constatat multiple traumatisme, inclusiv unul toraco-abdominal. Reprezentanții unității medicale au precizat că pacientul se afla în investigații.

La locul accidentului au intervenit 13 pompieri din cadrul Secției Pașcani, cu două autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor calificat și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care unul cu medic. Pompierii au stins incendiul și au asigurat zona.

Martorii au relatat că în zonă era ceață densă la momentul producerii accidentului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

Mai multe știri din Social