Bancnotele românești vor avea o nouă semnătură. BNR: „Un bonus pentru colecționari”

Bancnotele românești vor avea o nouă semnătură
Începând cu anul 2026, bancnotele aflate în circulație în România vor purta o nouă semnătură, marcând prima schimbare de acest fel din ultimii 25 de ani. Modificarea survine odată cu numirea unui nou casier central al Băncii Naționale a României.
Potrivit unui anunț făcut de Cristian Popa, președintele Comisiei de numismatică și membru al Consiliului de Administrație al BNR, funcția de director al Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie (DETC) va fi preluată de Mugur Tolici, începând cu 1 februarie 2026.
„Se schimbă banii în România. Nu cu mult, dar se schimbă: pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a doua semnătură de pe bancnotele României va fi una nouă. Noul casier central al BNR va fi domnul Mugur Tolici, unul dintre veteranii băncii. Noile bancnote vor circula, desigur, în paralel cu cele aflate deja în uz”, a scris Cristian Popa într-o postare pe LinkedIn.
Cine este noul casier central al BNR
Mugur Tolici, în vârstă de 56 de ani, este în prezent director al Direcției Resurse Umane din cadrul BNR și îl va înlocui pe Ion Nițu, care a condus Direcția Emisiune, Tezaur și Casierie din anul 1999.
„Nu doar că este unul dintre directorii cu experienţă internaţională ai băncii, coordonând până acum o direcţie importantă, dar Mugur Tolici este şi un manager foarte bun, muncitor şi proactiv. Iar, ca bonus pentru colecţionarii de bancnote, are şi o semnătură frumoasă”, a precizat Cristian Popa.
Acesta a adăugat că va continua colaborarea strânsă în domeniul numismaticii și i-a mulțumit predecesorului lui Tolici pentru activitatea desfășurată:
„Îi urez mult succes în noul rol şi îi mulţumesc predecesorului său, domnul Ion Niţu, pentru contribuţia adusă la buna funcţionare a BNR într-un domeniu esenţial pentru orice bancă centrală: emisiunea monetară.”
Schimbări importante și în numismatica BNR
Cristian Popa a vorbit și despre direcția nouă adoptată de BNR în zona numismaticii, subliniind accelerarea ritmului și deschiderea către colecționari.
„Cât priveşte numismatica BNR, am schimbat treapta de viteză, am reluat emisiunea de coli după 20 de ani. (…) Am lansat prima monedă colorată din istoria monetară a României. (…) Pentru prima dată implicăm colecţionarii în deciziile pe care le luăm”, a declarat acesta la evenimentul CFA România „Portofolii cu personalitate – de la Bursă la Galeria de Artă”.
Oficialul BNR a explicat și criteriul inedit care a contat în alegerea noului casier central: „I-am anunţat pe colecţionari că vom avea un casier central nou la BNR. Am ales pe cineva cu semnătură frumoasă. E o cerinţă foarte importantă să aibă semnătura frumoasă, pentru că semnează banii. Suntem la un punct de cotitură, aş spune, când vine vorba de numismatică.”
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
- 12:05 - Minerii protestează în fața Guvernului: cer venituri compensatorii și tichete de masă
- 10:37 - Primăria Sectorului 1 reziliază contractul cu Romprest. Mafia gunoaielor pierde contractul de milioane de euro după ce a lăsat Capitala în dezastru
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News










