VREMEA 29 MAI - VREME INSTABILĂ ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR

VREMEA 29 MAI - VREME INSTABILĂ ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR
Averse torențiale, descărcări electrice și grindină
Astăzi, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale în regiunile sudice și sud-estice și sub acestea în restul teritoriului.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în restul teritoriului. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de 30...40 l/mp. După-amiaza și seara, pe alocuri, vor fi vijelii și grindină. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în sud-vest, la munte și asociat averselor, local în restul teritoriului (viteze la rafală în general de 40...60 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în nord-vest și 25 de grade în Bărăgan, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 15 grade. Izolat se va forma ceață.
În București, Valorile termice diurne vor crește, astfel că temperatura maximă va fi de 23...24 de grade. Cerul va avea înnorări temporare și îndeosebi după-amiaza și seara vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Minima termică va fi de 12...13 grade.
NOI AVERTIZĂRI METEO EMISE DE ANM: PLOI TORENȚIALE, VÂNT PUTERNIC ȘI INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN MARE PARTE DIN ȚARĂ
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











