Urmărire ca-n filme în Roman a unui contrabandist din Suceava

Urmărire ca-n filme în Roman a unui contrabandist din Suceava
Poliţiştii au indisponibilizat 9.463 pachete de ţigarete de contrabandă, de la un bărbat de 47 de ani, din Suceava, care nu s-ar fi conformat semnalelor polițiștilor de oprire a autoturismului pe care îl conducea.
Poliţiştii au indisponibilizat 9.463 pachete de ţigarete de contrabandă, de la un bărbat de 47 de ani, din Suceava, care nu s-ar fi conformat semnalelor polițiștilor de oprire a autoturismului pe care îl conducea.
La data de 1 iunie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Roman au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada Nicolae Bălcescu din Roman.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, echipajul de poliție a procedat la urmărirea acestuia, iar după aproximativ 700 – 800 de metri, autoturismul urmărit a părăsit partea carosabilă, izbindu-se de peretele unei clădiri.
În acel moment, conducătorul auto a coborât din autoturismul avariat şi ar fi încercat să se sustragă prin escaladarea unui gard, fiind prins și imobilizat de un echipaj mixt format din polițiști și jandarmi.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit identitatea persoanei în cauză, un bărbat de 47 de ani, din județul Suceava.
În urma controlului efectuat asupra vehiculului, polițiștii au descoperit în interiorul acestuia 9.463 de pachete de țigarete fără timbru, susceptibile a fi provenite din contrabandă.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.
Cele 189.260 de ţigarete, în valoare de aproximativ 105.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Citește și:
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











